...
15 Mai, 2019

Cum au „progresat” știrile din Evul Digital până în Evul Mediu

Co-creare Și în Evul Digital, la început a fost cuvântul. Apoi toți am luat cuvântul.

Pentru jurnaliștii tradiționali, a început astfel cea mai înfloritoare epocă din istoria comunicării umane. Grație digitalizării, toată suflarea devenea sursă de informații. Ultrarapid, fără granițe, provenind din locuri în care mijloacele de informare în masă n-aveau corespondenți. Și, unde mai pui, pe gratis - unde erau vremurile în care bieții reporteri lucrau ca niște ofițeri ai serviciilor de informații, identificând, curtând, cultivând și mituind o sursă?

Peste noapte, sursa universală de informații s-a transformat însă într-un coșmar. Copleșiți numeric, jurnaliștii și-au dat seama că nu pot verifica toate informațiile. Spre dimineață, oamenii de media s-au recunoscut învinși de reporterii globali, care transmiteau mai iute și din mai multe locuri decât cei pregătiți, validați, competenți, de încredere. Spre amiază, puternicii planetei și-au făcut conturi în Social Media: niciun jurnalist, fie el acreditat la Casa Albă, nu putea informa la fel de repede despre „covfefe” (ce-o mai fi și asta?!) precum Donald Trump într-un tweet. Așa s-a așternut noaptea informațiilor pentru presa tradițională, incapabilă să facă lumină cu niște lanterne demodate, în comparație cu incandescența știrilor alternative, cele mai multe - Fake News.

Statul Privat al informațiilor

Dacă asimilăm media consacrate - presă scrisă, audiovizual - unei autorități mondiale a comunicării, să o numim Statul Planetar, Internetul a creat un Stat Privat Planetar. Acest Stat Privat care are drept mijloc de comunicare Social Media transmite la foc continuu milioane de informații care nu sunt filtrate, editate, verificate încrucișat, trecute prin ciurul relevanței. Rezultatul e că, în materie de informații, grâul și neghina se află în azi același loc. De aici, imposibilitatea de a distinge Real News de Fake News.

Social Media au mai produs o mutație genetică în istoria comunicării umane: dacă la început era știrea, acum la putere e părerea. Studii demne de încredere demonstrează că azi, după ce citim pe fugă titlul unui articol distribuit în Social Media, sărim direct la comentarii, fără să mai parcurgem și articolul. Ne doare-n cot de știre, ne pasă ce se spune despre această știre ori despre subiectul ei.

De ce ne plac mai mult părerile decât știrile, de s-a ajuns ca Papa Francisc să atragă atenția mijloacelor de informare în masă despre necesitatea concentrării „asupra faptelor, nu asupra știrilor false, asupra obiectivității, nu asupra bârfei, asupra acurateții în documentare, nu asupra titlurilor înșelătoare”? Pentru că, onest vorbind, nu putem avea toate informațiile. Dar să avem păreri despre toate - să căutăm cu obstinație părerile care coincid cu ale noastre și să le spulberăm, fără să le ascultăm, pe celelalte - e la îndemână.

De la sfara în țară la denunțurile iscoadelor

Dar dacă am descoperi că Statul Privat al Informațiilor există de multă vreme? Că, bunăoară, în Evul Mediu, în Țările Române, era o comunicare oficială - bătutul tobei, sfara în țară, focurile de pe dealuri, corespondența între curți. Și mai exista una, neoficială.

În acest fel, blagorodnicii și cinstiții boieri aduceau plângeri împotriva consângenilor. Cu jalbe și anaforale bine ticluite, marii noștri dregători picurau otrava izvoadelor în urechile otomanilor, într-o acțiune a Statului Privat al Informațiilor avant-la-lettre. Așa făcea stolnicul, dezvăluind bucatele cu care se îndestulează cel demn de caftanul domnesc; hatmanul – socotind oștirea care se bucură de încredere; logofătul – punând șoaptă peste șoaptă din cancelarie atunci când lipseau și domnul, și mitropolitul. Uniți în mișelie, dar fiecare pentru el, marii boieri se turnau unii pe alții cu pricepere și râvnă, ignorând proverbul turcesc „cel ce bârfește cu tine, te va bârfi pe tine”. Preluau, pe rând și din proprie inițiativă, rolul „retinelor și timpanelor” turcești, transformându-se în informatorii despre care scrie Cantemir în „Istoria creșterii și descreșterii Imperiului Otoman”. Clevetitorii noștri erau la fel de prompți precum Bazar-Efendi (cei ce țineau socotelile iarmarocului, spre știința poliției), aidoma celor ziși Teșcheregi-Efendi (iscoade locale, a căror principală preocupare era denunțul), la fel de pricepuți în intrigi și în zavistii precum Divan-Efendi (gurile-rele ale curții și ale haremului).

Am folosit deliberat acest limbaj vechi pentru a încerca să demonstrez că vremurile s-au schimbat, propagarea informațiilor pe căi oficiale/ neoficiale - nu. Ceea ce ne poate duce la altă întrebare: nu cumva Evul Digital, care a adus cele mai performante mijloace ale comunicării umane, e doar un Ev Mediu al informațiilor?

Foto: Pentru comparație, prima pagină a primului ziar din lume, tipărit în 1605. 

Articole Similare

Vezi toate articolele