...
01 Noiembrie, 2017

Filosofia vegană depăşeşte farfuria şi intră în dulap

Re-taste Află despre moda vegană şi principiile ei

Dacă spunem vegan şi ne gândim numai la mâncare, e posibil să nu fi înţeles acest curent şi fundamentele pe care se bazează. Veganii resping atât consumul de produse animale la nivelul alimentaţiei, cât şi la nivelul alegerilor de zi cu zi: hainele, produsele cosmetice şi modalităţile de a produce şi testa orice intră în legătură cu noi. 

Cu un prim pas făcut de lacto-vegetarieni, carnea este eliminată din meniu. Indiferent dacă motivaţia vine din zona “nu mănânc animale moarte“ sau din cea etică – legată de suferinţa animalelor crescute industrial pentru consum, prima “treaptă“ este de a reduce şi apoi elimina orice fel de carne. 

Direcţia morală a acestui demers se adânceşte odată ce proaspătul vegetarian intră în contact cu ideile mai rafinate despre culturile piscicole afectate de poluarea din oceane şi mări, precum şi despre hrana pe care o primesc animalele ca să producă brânză, lapte şi ouă. Urmarea este că sacrificiul e prezent şi aici, nu numai în măcelării, aşadar dispare din frigider orice urmă de peşte, lactate şi ouă. 

O motivaţie atât de puternică este menţinută de o gândire vizionară, nu de o ambiţie alimentară. Cine îşi schimbă atât de puternic stilul de viaţă, mergând într-o direcţie contra curentului contemporan, care încurajează consumerismul, o face pentru că este susţinut psihic de o filosofie. Filosofia vegan înseamnă moralitate şi etică până la capăt: odată conştientizate problemele societale care afectează animalele, orice produs care contribuie la această suferinţă este evitat, chiar sabotat. Odată adoptate aceste principii înalte, ele pot deveni greu de urmat în viaţa de zi cu zi. Însă această comunitate creşte de la o zi la alta, aşa că soluţiile apar.

Start-up-uri din ce în ce mai numeroase oferă alternative la consumul de masă şi susţin că schimbarea apare doar din voinţă, pentru că variante sunt. Dacă acum câteva zeci de ani era imposibil să eviţi produse ca pielea animală pentru haine sau încălţări, acum există numeroşi înlocuitori sintetici care să te ajute să nu mai cumperi produse animale – noutatea fiind că aceştia sunt preferaţi şi de către designeri şi producători. 

Curentul merge acum mai departe decât de obicei. Dacă acum câţiva ani existau proteste PETA la adresa creatorilor de modă care prezentau blănuri şi piei, acum mulţi designeri optează pentru microfibre şi o fac cu mândrie.

În luna septembrie a acestui an a apărut primul start-up care produce ceasuri vegane, bazat în Melbourne. Nu numai că sunt preferate materialele reciclate, care consumă mai puţine resurse naturale şi mai puţină energie pentru a fi produse, însă curelele sunt realizate din fibre din frunze de ananas sau microfibre. 

Regizorul Kip Andersen lucrează în prezent la un film despre industria de modă şi atenţia lui s-a abătut şi asupra acestor producători de ceasuri. Andersen este vegan la rândul lui şi militează pentru etica procedurilor de producţie. 

Articole Similare

Vezi toate articolele