Daniel C. Dina

Jurnalist

Daniel C. Dina

Jurnalist

Scriu pentru o publicație românească; sunt jurnalist de vreun an. În general scriu despre tot ce ține de sneakers și streetwear, adică fenomenele astea din ce în ce mai emergente în spațiul românesc. Am ajuns întâmplător în această zonă. Inițial, voiam să devin programator, dar am avut dintotdeauna o înclinație pentru scris. Cumva, s-a nimerit să ajung într-o publicație, total întâmplător, și acum îmi dau seamă că îmi place asta mai mult decât orice altceva.

Nu e chiar un vis, dar cea mai mare dorință a mea este să mă îmbunătățesc în fiecare zi; atât stilul, cât și persoana mea. Vreau să-mi demonstrez mie că nu mă lamentez și că dacă ajung într-un punct văd mai departe de el.

Am mai fost la Qreator, am venit cu prietenii. Camera de Muzică este preferata mea. Cânt și la chitară, iar aici am cântat pentru prima dată la una electrică și nu la una acustică, la care cânt de obicei acasă. A fost o experiență super interesantă.

#humansofqreator

#danielcdina

Photo: Andreea Retinschi